Pe axa visului și realității: Regizorul Sorin N. deschide poarta fantasticului în cinematografia românească

Anda. G – Ce anume te-a convins să alegi regie de film? Dacă ar exista o axă între recunoștință(satisfacție) și regret față de luarea acestei decizii, unde te-ai situa?

Sorin.N – Probabil ca factorul cel mai important pentru in mine in aceasta alegere il reprezinta oportunitatea de a avea experiente diversificate. Faptul ca nu fac de doua ori acelasi lucru. Da, etapele sunt mereu aceleasi intr-o productie, dar nu spui niciodata aceeasi poveste de doua ori. Prin urmare, facand mereu ceva diferit, vei avea mereu provocari si experiente noi. Cat despre recunostinta-regret, axa tinde catre satisfactie in mod considerabil. Lucrurile decurg aproximativ cum mi-am imaginat, deci cred ca am ales bine. De regret nu este cazul. In orice ai alege sa faci, sunt sigur ca va exista mereu cel putin un aspect pe care il detesti la specializarea pe care ti-ai ales-o. Important e ca avantajele sa fie mai numeroase si mai puternice decat partile neplacute.

Anda. G – Cum decurge de obicei procesul de creație? Care sunt etapele din cadrul acestui mecanism?

Sorin.N – In cazul meu, de obicei totul pleaca de la o anumita imagine sau o serie de imagini. Fie ca e vorba despre filme, fotografie, scene reale sau altceva, vizualul e sursa principala de inspiratie. Despre orice ar fi vorba, incerc sa traduc ideea cat mai bine si cat mai sugestiv intr-o imagine care ulterior devine cadrul “simbolic” al productiei, apoi construiesc in jurul acestei imagini.

Anda. G – Originalitatea este un subiect cât se poate de vast. Scheletul acesteia este o replică a ceea ce a mai fost, o copie reinterpretată. Ce consideri că te diferențiază de ceilalți regizori? Care e hallmark-ul tău?

Sorin.N – E destul de devreme sa vorbim despre un hallmark, dar pot spune ca mai mereu m-a atras zona onirica. Probabil ca asta este – orice poveste as face, probabil ca va exista cel putin un element oniric- fie la nivel de atmosfera, fie de narativitate, fie vizual, ceva oniric sigur se va regasi in productie.

Anda. G – Ce crezi că e mai important în realizarea unui film – să emită o idee de sine stătătoare, cât mai credibilă, sau să confere cât mai multă libertate de interpretare?

Sorin.N – Ideal ar fi sa le faca pe ambele intr-o anumita masura, cu balanta usor in favoarea unei idei de sine statatoare, clare. In primul rand cat mai clara, abia apoi cat mai credibila. Spun asta deoarece credibilitatea mi se pare un factor putin mai subiectiv, mai volatil decat claritatea. Prin emiterea unei idei clare ma refer in mod special la discurs. Cred ca discursul ar trebui sa fie intotdeauna transparent, astfel incat ideea principala sa fie perceputa de majoritatea publicului aproximativ la fel. Pe langa acest prim strat, daca in film exista si cateva substraturi, care dezvolta si complementeaza bine ideea principala, se creeaza suficient loc de interpretare si discursul nu este alterat – personal, cred ca asta este scopul. Dar e doar o teorie, si stii cum e, teoria e simpla. Cand trebuie aplicat – si aplicat bine – nu e deloc simplu.

Anda. G – Cum ai descrie sentimentul care te-a încercat atunci când ai aflat că Hildegard a fost selectat la CEFF?

Sorin.N – Am fost oarecum surprins, fiindca de regula nu am asteptari, mai ales fiind vorba de un film de gen. Dar am fost surprins, evident, in mod placut. Faptul ca a ajuns in finala imi confirma ca filmul a fost apreciat iar asta conteaza cel mai mult.

Anda. G – Câtă încredere are în fantastic un om ajuns în pragul disperării?

Sorin.N – Probabil ca toata increderea. E ultima carte pe care poate s-o joace. Daca fortele proprii sunt complet epuizate si nimic nu functioneaza, ce mai ramane de facut? Sa crezi intr-un miracol. Din cand in cand mai sunt mediatizate cazuri de astfel de “miracole”. Daca ne aflam in realitate si nu intr-un film fantastic, majoritatea acestor intamplari se pot explica prin argumente logice, dar nu despre asta e vorba, ci despre ce se intampla in mintea omului – faptul ca omul crede in acea sansa minuscula ca X lucru sa se intample. Si uneori chiar se intampla – asta e de fapt miracolul.

Anda. G – Există timp și spațiu în acest film? Iubirea leagă sau dezbină acești parametrii?

Sorin.N – Cu siguranta exista timp si spatiu si putem spune ca iubirea leaga si dezbina in acelasi timp acesti parametrii. Ii leaga fiindca reprezinta dorinta ce conduce la manipularea timpului si spatiului. Ii dezbina tocmai pentru ca manipularea fortata a acestor parametrii creeaza instabilitate. Intalnirea dintre cele doua personaje, incompatibile acum din motive evidente, impune si imbinarea unor parametrii spatio-temporali incompatibili, ceea ce conduce la haos.

Anda. G – Unde duce de fapt tramvaiul?

Sorin.N – Tramvaiul il duce pe protagonist de-a lungul timpului, la propriu si la figurat. Il transporta mereu in alt timp si in alt spatiu. Din acelasi motiv momentele initierii si finalizarii “calatoriei” lui sunt marcate de sunetul tramvaiului oprind in statie. Si faptul ca tramvaiul se aude asurzitor si insuportabil se justifica tot prin timp si spatiu, tot la propriu si la figurat. Pe de-o parte, este singurul sunet care se afla la granita dintre parametrii; el se aude dintr-un plan spatio-temporal si se resimte in altul, iar dezechilibrul dintre cele doua planuri il amplifica la extrem. Pe de alta parte, sunetul tramvaiului este asociat cu momentul in care protagonistul afla de moartea sotiei, informatie pe care o divulga in interviul vrajitoarei. Personajul asociaza evenimentul cu acest sunet si scartaitul agonizant este amplificat si de propria perceptie.

Anda. G – Cu ce ii este omul dator trecutului?

Sorin.N – E o discutie ampla si profunda, dar cred ca se poate esentializa la ceva relativ simplu : sa invete din greseli. Din punctul meu de vedere, asta e cel mai important lucru.

Anda. G – Ce culoare are lumea neființei și de ce?

Sorin.N – Cred ca este vorba despre cum o picteaza fiecare. Tot ce putem face momentan e sa ne imaginam.

Anda. G – Ne ajută haosul să acceptăm realitatea?

Sorin.N – Da, putem spune, dar eu o vad mai degraba invers. Poate ca realitatea ne ajuta sa acceptam haosul. Realitatea poate fi uneori monotona sau nu tocmai roz. In astfel de momente, putin haos poate fi de ajutor.

Anda. G – Ce ai retușa la industria cinematografică din România?

Sorin.N – Cred ca e o chestiune dificila. Mi se pare ca sunt multe lucruri care necesita ajustari. Problemele care exista sunt toate legate intre ele si e complicat sa gasesti un punct de plecare. Dupa parerea mea, una dintre aceste probleme, care poate constitui si un potential punct de plecare, este lipsa unui continut diversificat. Partea buna e ca, totusi, lucrurile incep usor sa se miste si in acest sens. In ultimul timp parca se incearca si alte lucruri. Se fac si filme cu altfel de estetici sau scopuri fata de cele cu care am fost obisnuiti. Nu toate ies, dar e bine ca se incearca. Rezultatele vor veni si ele. Ce putem face noi e sa aducem fiecare propria contribuite, atat cat putem. Prin urmare, voi incerca sa mai fac filme fantastice – ca nu prea avem.